noutatile. si 1
9 februarie 2011Articol publicat in: Personal
N-am mai dat pe-aici pentru ca imi cam face rau fizic tristetea care este in insemnarile mele. O data.
Si doi, nu ma mai reprezinta. Gata, m-am despartit de trecut.
Ce mai caut pe aici? Pai ma enerveaza la culme lucrurile lasate in aer, si cam asa era, cel putin in sufletul si in gandul meu, blogul asta. E drept ca meseriasii cu platforma de weblog au avut inspiratia sa il salveze/mute pe noua platforma cu o formatare abracadabranta care il face acum imposibil de citit. Si n-am niciun chef sa stau sa-l aliniez. Si-asa pana m-am prins cum sunt puse astea noi, am citit ce mi-au comentat botii… dar asta nu e vina mea, din partea mea singurele lucruri care erau de facut era sa spun un la revedere, serios, oficios si oficial.
E drept ca asta, dupa trei ani, o fac in pustiu, ca cei doi-trei vizitatori de demult nu mai trec pe aici. Dar imi plac enorm de mult treburile ciclice: si la fel ca in prima zi, cand m-am apucat sa scriu, cum nu o faceam pentru nimeni, decat din prea plin, la fel acum vreau sa-mi iau la revedere cu sinceritate. Si cand esti sincer, poate ca e chiar mai bine sa nu te auda cineva, sau altcineva. Mai ales daca cei carora te adresezi nu te aud. Imi plac astea aniversar ciclice, si astazi se fac exact 4 ani de cand am scris prima data pe blog. Pot sa spun, fara gres si emfaza, pe vremea mea, cand scriam pe blog in orice discutie cu astia tineri.
Cu cine sa incep?
Bine, cu Exa mai inti. Exa si-a trait, isi traieste idila cu acelasi, vazandu-se la rastimpuri, prin vacante, delegatii prelungite. Nu-mi dau seama cum le merge, de cand m-am prins ca chiar nu vrea sa fuga din tara cu fiica-mea sunt linistit si ma doare undeva de relatia lor. Ceva imi spune ca s-a cam fasait, dar poate ca asta care imi spune e doar orgoliul meu si o autosugestie vanitoasa si mincinoasa, ei se iubesc si au ce isi doresc. Pe de alta parte Exa a devenit cam istericoida si relationam tare greu. Orice tentativa de a vorbi, putin mai mult decat despre ora la care o iau sau o dau inapoi pe cea mica, degeneraza in draci de ambele parti. Nu mai vorbim in aceeasi limba. Si pe bune ca nu e de la mine. In vara trecuta cand am discutat despre scoala la care s-o inscrie pe cea mica mai ca nu ne-am paruit ca vin cu alte idei. Pe care le refuza din start pe principiul ca ea o iubeste pe cea mica si stie ce-i bine. Acum fiica-mea e la o scoala de fite –chiar rau nu e, doar ca nu invata mare lucru-, si taie zilnic cu noaptea in cap juma de bucuresti ca sa ajunga acolo, desi ar fi putut sa mearga la scoala pe care am facut-o si eu cand eram mic (probabil ca aici am fost mult prea subiectiv)care, ca si atunci, si astazi este inca una dintre cele mai bune din cartier/sector. Si care este langa casa.
Pe de alta parte, profesional ei ii merge fff bine, i-au dat aia masina de vreo peste 30k sa stea la stopuri prin oras, firma creste, probabil ca a mai prins ceva indexari, face cursuri babane de stiinta managementului, intr-un cuvant i-a priit ca a scapat de loser.
Cea mica e o bomboana. Deja arata mai mare decat ii e varsta, si in curand o sa apara si baietii suspinand dupa ea. E frumusica foc si desteapta. Ne vedem destul de des, si de cand am un animalut prin casa vine cu si mai mare bucurie, gelozandu-ma la gandul ca o face pentru animalut (+desene animate) decat pentru mine. E cuminte, – e drept ca la varsta asta inca nu sunt/nu apar problemele alea grele – si ia note bune la scoala. Si ii place rozul si hanamontana sau ce mai dau aia pe la tv. Pentru ea divortul a fost si este cel mai greu. Si astazi sunt convins, desi nu mi-o mai spune, ii cere lui moscraciun sa ma aduca acasa. Era o vreme cand, cu o candoare care iti strangea inima, intrezarise solutia miraculoasa: mangafaua sa se cupleze cu iubita mea si ma-sa din nou cu mine. Era bucuroasa ca toata lumea e fericita… Nu i-am spus ca in planul ei eu ies cel mai prost. I-am spus ca nu se poate asta, pe tonul acela pe care il folosesc de cate ori ma intreaba cu de ce am plecat/nu mai sunt cu mama/unii parinti divorteaza si ii spun ca o sa discutam cand o sa fie mare. Singurul subiect pe care-l ocolesc. E drept ca cel cu “cum se fac copii” inca nu a aparut pe tapet pus serios, poate m-as fastaci si la asta. Daca as fi stiut ca se poate termina si altfel criza mea maritala, as fi strans din dinti si pentru fiica-mea as mai fi stat in relatie… uneori ma simt vinovat ca, daca as fi putu suporta inca putin, nu mi-as fi bagat nasul unde nu-mi fierbe oala, poate ar fi putut fiica-mea sa nu sufere atat astazi… Insa e deajuns sa schimb doua vorbe cu Exa, ca imi dau seama ca, cel putin pentru mine, am luat decizia corecta.
Despre mine sunt bine, sanatos pe cat se poate, si, daca nu se observa, cam scriu cu i din a. dar tot fara diacritice.
N-am profitat de niciun fel de partea placuta a lui cu “fara obligatii” din divortat, pentru ca eu, suflet serios, care nu se tine de prostii plus iubire mare si pasionata, sunt impreuna cu iubita de demult, de imediat de dupa ce s-a rupt caruta. La inceput ne-a ajuta si distanta, dupa care, incetul cu incetul s-au potrivit multe. E drept ca astazi de dimineata imi spunea ca sunt mult prea prins cand eu cred, intr-o disputa, ca am dreptate si altii n-au, ca prea cred ca numai eu stiu adevarul, si ca o fac si cu altii, ceea ce nu e deloc bine. Da, da, acum cativa ani ar fi spus ca asta iubeste la mine, pasiunea din ochii mei, si inflacararea cu care imi sustin cauza. Dar eu tot cred ca ma iubeste si doar are chef de polemici la care, cand nu mai are argumente serioase, trece la chestii cu nu-mi place atitudinea ta, tipic femeiesti de altfel. Da, ne iubim mult, sau cel putin cred asta pana n-o veni si ea sa-mi spuna ca trebuie sa vorbim. Chestii serioase??? Eu cam am marota cu banii si pana atunci sunt cam evaziv… ca am mai fost intr-o casnicie in care era rau cu banii, nu ca n-as iubi-o. si bref, e drept ajutata si de flerul meu legendar, de nasul meu mare (la propriu) dar si la figurat, ajutata de scaderea pietei, de bancile care nu mai dau credite si de fondurile secrete (si epuizate acum din pacate) ale Imparatului Rosu, iubita mea isi lua vara trecuta un mic si cochet apartament central, unde alaturi de animalutul nostru ne ducem zilele, cand nu mergem la serveci, si noptile ne uitam la filme pe dvd. Un apartament frumos si cochet, pe care toata lumea il lauda si admira, asa de dragut ca nici nu ne mai vine sa iesim din casa…
Profesionalo-financiar cam rau, cu criza, cu necriza… eu pot sa dau vina pe criza, dar dintr-un punct de vedere daca nu era criza, in combinatia in care inca sunt, imi mergea si mai rau. Mereu imi spun ca de maine ma apuc de ceva serios, dar scuzele sunt mult mai serioase si la indemana. Si merg pe principiul ca mai inti sa termin chestile incepute, sa nu incurc lucruri… si asta e unul din motivele pentru punctul de aici. Sa incep in alta parte.
