zimbind

Articol publicat in: Personal

Avem – adica acum trei ani – chef sa povestesc cum, printr-un complex de imprejurari si prieteni si amici, ceva de genul prietenul unui prieten care a fost prieten cu unul si asa a ajuns sa cunoasca o gasca, am intrat intr-o mazonerie, care iti da carnet de membru de partid, si basca organizeaza o betivaneala generala cu nume de congres, anual, cam pe vremea asta. Ultima data cand dadeam pe aici lasam de inteles ca voi da seama (dare de seama) despre inregimentarea mea politica. Din pacate, desi sunt un statornic si pensionaresc observator al politicii pe bune, poate mai bine informat decat multi alti actori si bagatori de seama, nu e de mine intrarea in rand… asa ca nu despre asta vroiam sa vorbesc, precum smecher am lansat aceasta pista falsa acum multa vreme .

Dar am participat la aceasta intrunire anuala, si acum 3 ani, si acum cateva zile. Am sarit anul trecut din motive de cash-flow si nu mai stiu ce…
As putea povesti si chiar ilustra cu ceva imagini mai mult sau mai putin miscate intreaga paranghelie. Insa doamnele si domnisoarele nu vor putea intelege niciodata solidaritatea tampa, baieteasca si orgolioasa care poate sa ii faca pe niste barbati sa se simta bine, sa se bucure de niste goluri, sa se laude cu burtile crescute de bere, sa porneasca razboaie samd. (cred ca uitai sa spui ca in gasca asta nu sunt primite reprezentante ale sexului frumos, e o chestiune eminamente masculina si bahica). Pentru domni spun degeaba, ca fara paharul in mana, alcoolul in creier, o serie de pupaturi balosite pe obraji si juramanite de prietenie vesnica; nu are farmec ba chiar enerveaza ca o poveste despre fripturi spusa celui care e (fortat) la regim vegetarian .

Apropo de regimuri/cure/chestii de-astea cu modificari de viata in spiritul unei mai bune sanatati/moralitati/etc, trec printr-un serios proces de lasarare de fumat care o cam enerveaza pe gagica-mea. lasare de fumat facuta de unul care 21 de ani nu a avut nicio zi fara fumat, care statea tot timpul cu tigarea in gura – mai putin scurtele mele calatorii cu avionul – inclusiv am prins vremea pe care in facultate aveai profesori cu care fumai in seminarii/cursuri – o ce vremuri!!!. Si unul care fumeaza/fuma 2-3 pachete de tigari/zi; si doar in zile linistite de sambata si duminca aterizand la dieteticul un pachet/zi. Procesul de lasare de fumat este laborios, plin de dorinte care ma bantuie si ma fac sa ma intreb daca asta este cu adevarat ceea ce imi doresc. Am bifat pana acum 3 perioade de cate 8 zile fara o tigara, dupa care spargeri in figuri si placeri demult uitate (adica primul fum dupa ce n-ai mai fumat cateva zile pare la fel de bun ca cel din adolescenta; sau cum ai din nou in gura, dimineata la trezire, gust de cal mort; joace cu valatucii…). Acum tocmai intru intr-o noua etapa de stop fumat… mai fur fumand pasiv de la colegi/colega de apartament. Si ca sa epuizez subiectul ma las (cochetez cu lasatul) de fumat dintr-un singur motiv: vad cum strang astia (americani si europeni la un loc) latul si nu te mai lasa sa fumezi decat in buda, si pe ascuns, pa,pa restaurante, institutii si parcuri. Si vreau sa fiu pregatit pentru momentul in care nu poti fuma ca nu ai unde. Si bonus ma enerveaza ca din accizele mele sa ia bani guvernul asta de idioti. Iar cu tigari de contrabanda e laborios, (si alea mi se par scumpe si precum citim prin ziare si de acolo banii ajung tot la aia) pana te duci, ii cauti pe provideri , au mereu alte (din ce in ce mai proaste) marci.

Stiu, se cere pe piata si un blog al despartirii de fumat si cum mi-am facut mana cu despartirea de nevasta par a avea profilul… dar nu, ii las pe altii. + ca de exa m-am despartit decis, serios, pe bune, definitiv, de fumat mai ma gandesc daca se merita.

Si dupa cest lung intermetzo sa revenim la partidul meu. Cam asta se intimpla, intr-o tara vecina si prietena, (daca nu spusei ca actiunea nu se petrece in romania o spun acum): anual se intilnesc vreo suta de barbati, baga spritzutri pana la ziua, chefuiesc cu lautari, cu popa satului, cu primarul locului si se simt bine scapati de muieri. Dupa o zi-doua, se intorc, cu ochii mici si rosii, acasa.

Despre asta as fi povestit ultima data cand promiteam ca voi reveni pe blog.
De-atunci si pana acum insa, nu prea mi s-a mai parut ceva de larg interes general si nici nu m-a presat ceva in coltul ala de stomac sa povestesc la lume. De-asta a durat atata.

This entry was posted on 9 februarie 2011 at 18:51 and is filed under Diverse.